De-a lungul timpului, s-a dovenit ca oamenii nu stiu sa aprecieze oamenii. Se spune ca Bucurestiul este o jungla de asfalt si probabil este adevarat. Fiecare se descurca cum poate, da din coate ca sa ajunga cat mai sus sau ii zdrobeste pe cei mai mici. Legea aceasta nu se aplica numai capitalei, ci tuturor.
Oamenii sunt ca o carte, de la care avem lectii de invatat. Problema este ca cei mai multi sunt prea preocupati cu ei insisi, sa acumuleze cat mai mult si tind sa uite de semenii lor. Ar trebui sa avem ochii si urechile deschise pentru a fi mai sensibili la nevoi si, de asemenea, sa invatam de la fiecare persoana pe care o intalnim.
Se spune ca viata noastra este ca o calatorie cu trenul. Sunt oameni care urca numai la unele statii, dupa care coboara; insa, sunt cativa care stau alaturi de noi pe tot parcursul calatoriei noastre. Astfel de oameni trebuie pretuiti...prieteni devotati si adevarat...parinti care ne vor binele...surori darnice si iubitoare.
Oamenii sunt valorosi si trebuie pretuiti. Trebuie sa invatam sa ii iubim pe cei din jurul nostru si sa fim altruisti. La capatul calatoriei noastre pe pamant nu vor conta bogatiile acumulate, pentru ca nu vom putea lua nimic cu noi in mormant. Se spune ca Alexandru cel Mare a dorit sa fie ingropat cu mainile ridicate, dovada a faptului ca, in ciuda averilor, tot asa cum a venit pe lumea aceasta, a si plecat. Importanta este amintirea pe care o lasam familiei si prietenilor.
Circula o poza interesanta pe interent, formata din patru secvente. In toate este infatisata o familie, dar la stadii diferite: in primele trei tatal este in fata unui laptop, concentrat sa castige cat mai multi bani, pentru ca asta era in mintea lui tot timpul. Sotia si cei doi copii sunt in spatele lui, nebagati in seama, dornici sa ii capteze atentia cumva. Cu timpul insa, copiii lui devin rebeli si numai sotia mai ramane langa el. In ultima secventa apare singur, uitandu-se la o fotografie a familiei, nostalgic dupa vremurile demult apuse.
Mi-a placut aceasta ilustratie, pentru ca arata lucrurile cu adevarat importante in viata: oamenii, pe care trebuie sa ii pretuim la momentul potrivit, pentru ca nu ii avem tot timpul langa noi. Niciodata nu stim la ce statie vor cobori...
Oamenii sunt ca o carte, de la care avem lectii de invatat. Problema este ca cei mai multi sunt prea preocupati cu ei insisi, sa acumuleze cat mai mult si tind sa uite de semenii lor. Ar trebui sa avem ochii si urechile deschise pentru a fi mai sensibili la nevoi si, de asemenea, sa invatam de la fiecare persoana pe care o intalnim.
Se spune ca viata noastra este ca o calatorie cu trenul. Sunt oameni care urca numai la unele statii, dupa care coboara; insa, sunt cativa care stau alaturi de noi pe tot parcursul calatoriei noastre. Astfel de oameni trebuie pretuiti...prieteni devotati si adevarat...parinti care ne vor binele...surori darnice si iubitoare.
Oamenii sunt valorosi si trebuie pretuiti. Trebuie sa invatam sa ii iubim pe cei din jurul nostru si sa fim altruisti. La capatul calatoriei noastre pe pamant nu vor conta bogatiile acumulate, pentru ca nu vom putea lua nimic cu noi in mormant. Se spune ca Alexandru cel Mare a dorit sa fie ingropat cu mainile ridicate, dovada a faptului ca, in ciuda averilor, tot asa cum a venit pe lumea aceasta, a si plecat. Importanta este amintirea pe care o lasam familiei si prietenilor.
Circula o poza interesanta pe interent, formata din patru secvente. In toate este infatisata o familie, dar la stadii diferite: in primele trei tatal este in fata unui laptop, concentrat sa castige cat mai multi bani, pentru ca asta era in mintea lui tot timpul. Sotia si cei doi copii sunt in spatele lui, nebagati in seama, dornici sa ii capteze atentia cumva. Cu timpul insa, copiii lui devin rebeli si numai sotia mai ramane langa el. In ultima secventa apare singur, uitandu-se la o fotografie a familiei, nostalgic dupa vremurile demult apuse.
Mi-a placut aceasta ilustratie, pentru ca arata lucrurile cu adevarat importante in viata: oamenii, pe care trebuie sa ii pretuim la momentul potrivit, pentru ca nu ii avem tot timpul langa noi. Niciodata nu stim la ce statie vor cobori...