Produsele obisnuite de curatare vs produse industrialede curatare

Doar pentru ca anuminte produse curatenie sunt clasificate si impartite pe categorii, nu inseamna ca acestea trebuie sa fie utilizate numai pentru o singura aplicatie de curatare. Acestea sunt produse de uz casnic, pentru curatarea diferitelor suprafete si majoritatea se pot folosi ca atare, nediluate. Sunt putine cele ce necesita diluare datorita faptului ca sunt putin mai concentrate dar raman tot in categoria de produse mai slabe decat cele industriale.
Dezinfectantii, detergentii si sapunurile sunt produse casnice ce se pot folosi pentu a curata o gama foarte vasta de suprafete fara a le ataca dar daca in loc de detrgenti normali utilizati detergenti profesionali, multe din suprafetele ce nu reactioneaza negativ la detergent o sa o faca datorita concentratiei prea mari.
Exista deasemenea si produse carora trebuie sa le respectam cu strictete domeniul de aplicabilitate chiar daca sunt produse pentru uzul zilnic, casnic, precum detartrant, degresant, etc.
Unele substante de curatare chimice, de pe piata sunt pentru utilizare industriala si sunt mai puternice decat cele obisnuite, au aplicatii specifice, asadar nu ar trebui sa fie utilizate acasa.
Aceste produse sunt fabricate mai mult pentru a fi folosite in aplicatii industriale sau zone ce trebuiesc  intens curatate precum scoli, gradinite, spitale, cantine, dusuri sau wc publice.
Produsele de acest tip sunt vandute in principal companiilor carora le revin spatiile respective pentru curatare dar si pentru uzul personal acasa, ceea ce poate fi de multe ori gresit. Un produs mai puternic decat este nevoie poate danuna atata suprafetei cat si persoanei care o foloseste.
In momentul in care achizitionati produse de curatenie pentru acasa nu va bazati pe faptul ca este unul indistrial si este asadar potrivit nevoilor deoarece puteti avea surprize.
Cumparati tot unul pentru uz casnic, cu o putere mai mare de curatare dacat cele obisnuite daca considerati ca unul normal nu va face fata, dar optati pentru unul indistrial.
In primul rand, uitati-va la raportul de diluare pentru a vedea cat de mult este necesar sa puneti pentru a obtine rezultatele dorite si interesati-va si de pret deoarece nu numai produsese scumpe sunt cele ce fac fata murdariei.
Un alt factor  la care trebuie sa fiti atenti este puterea produsului de a omora bacteriile si germenii. Cele mai multe dintre produse de curatare comerciale ucid 99,7 din bacterii sau mai mult,  in functie de substantele chimice specifice.
Indiferent ce aveti de curatat alegeti cu grija produsele si optati cat mai mult posibil pentru cele ecologice care nu dauneaza mediului. Produsele industriale sunt de multe ori chimice si dauneaza atat celor ce le utilizeaza cat si mediului.
Bineinteles, exista si produse curatenie industriale care sunt eco dar multe firme opteaza tot pentru cele chimice considerandu-le mai spornice desi aproape toti producatorii incearca sa atraga atentia si spre cele industriale ecologice ce sunt deasemenea cu o putere foarte ridicata de curatare, pentu a proteja mediul cat mai mult si pe cei ce intra in contact direct cu substantele.

Kafka

 S.: ‘În viaţă nu cauţi adevărul, dragul meu, cauţi să nu pierzi puncte’.

       Argumentul cel mai interesant al adepţilor determinismului, ai necesităţii absolute: mediocritatea. Există o necesitate pură, nu avem de ales, în viaţă, să fim un lucru mai degrabă decât altul. În cea mai mare parte a timpului, dacă am fi avut de ales, n-am fi ales să fim ceea ce suntem. Printre altele, n-ar mai fi existat pe lume mediocritatea. Am fi fost cu toţii genii, eroi, sfinţi etc., singularităţi excepţionale, ca într-o comunitate artistică. iar nu singularităţi mediocre. Cineva e mediocru pentru că nu a ales mediocritatea, ci a fost ales de ea. Existenţa mediocrităţii confirmă determinismul general al existenţei. – E mult mai simpatic decât argumentaţiile moraliste, logice, kantian-regulative etc.

       Naivii care cred că oamenii politici iau puterea pentru a ‘face bani’ (se potriveşte cu vulgata reificantă tribalist-populistă pentru care unicul referent existenţial e cel material). Dar poţi renunţa oricînd la bani, sunt secundari: important e să păstrezi puterea. E singurul afrodisiac existenţial care-l ţine pe omul de acţiune, pe ideolog, pe speculatorul de cabinet etc., pe linia de plutire. Puterea e un în-sine, banul un mijloc, şi nu unul dintre cele mai eficiente. Odată ce o ai, nu te mai întorci peste umăr spre el, e secundar. Dacă vrei bani după ce ajungi la putere, ceva e foarte curios şi în neregulă. Nu există promoţiune mai mare decât puterea, nici personală nici de destin etc. Am cunoscut oameni care au avut puterea, e desfigurant şi exaltant. Sunt născuţi-din-nou, cum se spune prin sectele americane, de nerecunoscut chiar pentru ei. O personalitate cu totul nouă emerge, ceva pentru care nu te-a pregătit nimic. Eşti un spectacol pentru tine însuţi, probă că viaţa însăşi  pe care o parcurgi e nouă. Puterea e aproape singura şansă (exceptând creaţia artistică) pe care o ai să te naşti din nou în propria ta viaţă, de astă dată în condiţiile tale. E o nouă lume şi o existenţă nouă. Cum nu mai ai şansa să conduci, ca pe vremuri, decenii sau o viaţă, iar puterea e azi distribuită pe secvenţe istorice minuscule, timpul precipită totul, de unde impresia de neserios şi sordid. Însă resorturile sunt aceleaşi.

          Memorie, penitenţă, reparaţie: concepte absurde, soft-teroriste, de un vid şi o inutilitate absolut stranie. O dezbatere a onestităţii le-ar determina să înceteze într-o clipită, simultan şi mutual. Inexplicabil, parazitează încă fantasma publică. E bizar. Toate astea sunt dintr-un alt timp.

       Observ această slăbiciune. Îmi plac oamenii ‘din popor’ – în fine, corect ar fi să spun autentici -. dar prefer, nu ştiu de ce, întotdeauna să frecventez oameni care au clasă, graţie, şarm. Poate sunt bătrân. Nu mă atrage deloc estetismul bas al pegrei, care e totuşi foarte interesant, colorat etc. Deloc. Prefer totdeauna graţia, gestul, forma, e destul de bizar. Ce pot găsi acolo? Patina, calmul, resemnarea, abandonarea delicată a pasiunii din lucruri, uitarea? Un fel de demisie discretă? Îmi plac oamenii care au abandonat un pic pasiunile şi care discută cu o tristeţe calmă despre nimic, surâzând, aruncând o anecdotă fără importanţă la umbra unei terase, amestecând încet cu linguriţa în ceaiul lor cu gheaţă. Nu ştiu de ce, graţia abandonului mi se pare tot mai mult o valoare în sine.

       După ultimele manuscrise (arhiva secretarei lui Max Brod), Kafka şi-ar fi dorit să meargă în Palestina şi să deschidă o cafenea acolo, împreună cu un prieten. Cafeneaua s-ar fi numit ‘Kafka’, sau un calambur între ‘café’ şi ‘Kafka’…

       Mereu, impresia că murim, aşa-zicând, la timp.
       Altfel, căderea e lungă, lungă, lungă şi lungă.

Candidaţii politici

Candidaţii politici ne sunt propuşi, ei nu ne aparţin. E una din deficienţele majore ale sistemului reprezentativ. Sunt ca nişte cai pe care-i alegem pe hipodrom, cu cinci minute înaintea cursei. Alegem într-adevăr acei cai, vrem să câştige, dar nu suntem decât spectatori, nu crescătorii lor. Habar nu avem cine sunt crescătorii şi de unde sunt, cum au făcut selecţia şi de ce. Ni se spune doar: pe culoarul şase, calul X, pe culoarul patru, Y. Şi plecăm în turmă la cabinele de pariuri.
       Întregul sistem e grotesc şi, de multă vreme, obositor.

Miracolul celulelor stem

Cautand pe internet informatii despre celule stem, am descoperit o poveste foarte interesanta despre un tanar din America ce ajunsese paralizat de la umeri in jos. Mark Jessup, un tanar cu un viitor promitator in fata, ajunsese in scaunul cu rotile dupa ce fusese lovit de o masina pe trecerea de pietoni iar el suferise o fractura a coloanei vertebrale.
Ceea ce mi s-a parut impresionant a fost ca tanarul n-a incetat nici o clipa sa spere si atunci cand a fost contactat de un spital din Spania care i-a oferit posibilitatea de a incerca un tratament experimental cu celule stem, Jessup nu a ezitat sa accepte,`chiar daca asta insemna ca trebuie sa calatoreasca peste Ocean.
La spitalul catalan, echipa de chirurgi a apelat la o tehnica high tech, culegand celulele stem chiar din nasul pacientului. Iar mai tarziu (dupa cateva zile), aceleasi celule stem i-au fost implantate in coloana in speranta ca ele vor stimula refacerea centrilor nervosi si a legaturilor spinale afectate de accident.
Cum era de asteptat, dupa o perioada destul de lunga de timp, aproape trei ani ca sa fiu mai exact, Jessup s-a intors in Spania pentru o serie de verificari cu aparatul RMN dar si pentru a vedea cum au evoluat celulele stem in urma operatiei si care sunt sperantele pentru ca el sa mai mearga vreodata. Suprinzator intr-un fel micutele celule stem si-au facut treaba cu mult mai bine decat se estima si au inceput sa se transforme incetul cu incetul in celule nervoase, reusind sa refaca o buna parte din legaturile distruse la accident.
Evident, recuperarea va dura mult pentru Jessup, poate chiar toata viata, insa tanarul va rezista in continuare  iar acum cand celulele stem l-au ajutat sa  se miste din nou pana la nivelul de a merge pe propriile picioare cu ajutorul unor proteze, parca nimic nu mai pare imposibil.

Lenesul urban..

În aglomerările noastre urbane, prin răspândirea jogging-ului şi a sălilor de sport, lenea a îmbrăcat o formă sportivă. Cineva se ‘antrenează’, nu se ştie în vederea a ce: corpul lui nu va ridica nici o greutate în viaţă. Altcineva se păstrează ‘în formă’, într-un corp atletic pe care nu-l va întrebuinţa la nimic. E de înţeles că un ţăran are nevoie de muşchi: munca fizică o să-l chinuie întreaga viaţă. Dar la ce foloseşte musculatura insului urban, creatură socială căreia îi sunt de ajuns muşchii de la două degete pentru a deschide şi închide o portieră, şi nişte picioare subţiri pentru a face săptămânal câţiva paşi pe bulevarde centrale?
       Pentru că încă nu e pregătit să fie excomunicat din specie, leneşul urban vrea să mai păstreze ceva din aerul sănătos al peşterilor. Pe stradă, pachete de muşchi folosind la nimic atestă activităţi invizibile. Dar urban e sinonim cu leneş; citadin, cu corpuri subţiate, involuntar ascetice: la atâta ne solicită zilnic mediul. Lenea e însuşi lichidul amniotic al urbanităţii; cu toate comodităţile şi tot utilitarul la îndemână, oraşul e locul unde muşchii nu folosesc la nimic. Produce fiinţe slabe, fragile, corpuri christice sau delabrate, de o gălbejeală suspectă, cu o longevitate constant superioară celei din rural şi o deosebită ştiinţă de a face totul cu efort minim, retrase săptămânal să respire în parcuri umbroase şi baruri. Oraşul e o alcătuire pur cerebrală. Lenea sportivă, dieta, vegetarianismul, americanisme fruste care-l torturează pe ochelaristul urban de vreo trei decenii încoace, sunt un suspin după paleoliticul pierdut. Şi după tinereţe. Dacă ‘relaţiile’ s-ar putea reface după ce corpurile descentrate ale femeilor trecute de 30 se refac în săli de sport, am fi găsit soluţia la jumătate din probleme. Dar corpurile nu se mai refac. Prospeţimea, elasticitatea, tinereţea lor nu revin niciodată. La capătul unui bun program sportiv aşteaptă placid un divorţ, fiindcă nimeni nu păcăleşte pe nimeni.
       Figuri hotărâte îşi continuă jogging-ul, trecând pe lângă tine în treninguri cenuşii, cu glugile trase pe cap. Plouă, e frig, e soare; ele au ceva înduioşător. Vor fără îndoială să ajungă undeva. Te gândeşti cu înţelegere că dacă ar lua un taxi, ar parcurge distanţa într-un timp considerabil redus. Suspini. Lucrurile sunt fără îndoială aşa cum trebuie să fie.

Oricine ai fi..

Oricine ai fi şi orice ai avea de spus, dacă apari la televiziune eşti cineva care creează spaţii între două momente de publicitate. Asta e apariţia ta: creator de spaţii între reclame. Nu eşti un conţinut, ci un container. Eşti – pentru capitalul de pe piaţa audiovizuală -  un instrument pentru a vinde detergentul din momentele de publicitate. E adevăratul scop al unei televiziuni, unitate privată care nu diferă prin nimic în principiile ei de o fabrică de cârnaţi. (De aceea fac documentare, lucruri artistice, atacă miniştri, se întâlnesc, se premiază între ei, pentru a-şi da iluzia că au o meserie şi o etică, că nu sunt marionete, coperţi, suboameni – ştiind totodată pertinamente că sunt.) Fugi spre internet, spre alte spaţii media, transgresează, scrie cărţi, scapă de alienarea lumii salariatului, dacă ai ceva de spus. Dacă simţi că eşti cineva, fugi.

Indignez-vous!

 După succesul ridicolului manifest al lui Hessel Indignez-vous! (32 de pagini, 3 euro, 2 milioane de exemplare vândute…), eseişti locali sunt şi ei tentaţi de lovitură. Şi dacă ar scrie la rându-le o carte de 20 de pagini, cu îndemnuri simpliste şi un preţ irezistibil, de pildă 1 euro, pe care s-o poată cumpăra fiecare tânăr la colţ de stradă? În fiecare ţară, mici Hesseli încep să viseze. Modelul e simplu, un set de capitole scurte de morală prescriptivă, structurate binar în manifest, în genul nemuritor lăsat de Siéyès: ‘Ce sunt Statele Generale? Totul.// Ce au fost ele până acum în politică? Nimic’, îndemnuri generoase din care s-ar vedea că universul e rău şi că în genere trebuie făcut ceva.
       Figuri onorabile rezistă cu greu; Finkielkraut, Sloterdijk sunt pe buza prăpastiei, gata să cedeze. Îmi închipui că pluteşte peste tot aceeaşi fascinaţie. La noi, broşura s-ar scoate, poate, la 1 leu sau 2; sute de mii de exemplare garantate, ameţitor… Să poţi fi citit de fiecare ins, să-i poţi spune că Răul e rău şi cu mult preferabil Binele, cine e vinovat de lucruri şi cum ar trebui trăită viaţa… E tulburător.

Sspiritul valah..

Majoritatea minţilor par incapabile să-şi însuşească două elemente logice simple, principiul identităţii şi cel al terţului exclus. Orice pare să le seducă pe lumea asta, cu excepţia lor. Nu ştiu ce se întâmplă. Oamenii n-au fost aşa. Într-o discuţie oarecare, trei secunde trec până la o alunecare spre conspiraţionism, spre explicaţia ocultă, spre solipsism, spre psihologism, spre amalgamarea genurilor. A ajuns ceva surprinzător să dai peste un ins care gândeşte mai mult sau mai puţin corect trei lucruri simple. Destul de impresionant. Cine a bulversat categoriile de gândire? E o mutaţie? Te simţi ca într-un banchet etilic generalizat – mai puţin veselia. E un lucru destul de bizar.

Problema structurală a spiritului valah, care l-a împiedicat să se înscrie în morală (formă, cod), să aibă măreţie şi să facă o oarecare istorie proprie: pentru spiritul valah, fetidul e seducător.
       E recognoscibil prin asta; este marca lui. Efect al imensului amestec de populaţii, pesemne; nu ştiu. Dar tentaţia invectivei, a batjocurii, a cruzimii, a veseliei promiscue e în celula intimă. N-avea cum să facă niciodată nimic, era condamnat la imitaţia formelor altora; cu aşa ceva nu poţi trasa nici o linie de cretă.

       Cine mai citeşte azi cu pasiune Toynbee, Derrida, Carl Sagan, Marcuse, Bourdieu, McLuhan? Au intrat în pământ. Erau autorii vedetă, nume fără de care nu se putea cita nimic…

       Observ cu resemnare că imediat ce obţin ceva, în 99% din cazuri nu mai are nici o valoare pentru mine. Dar nimic, neant.

       Evreii nu au fost ucişi de ‘nazişti’, de o ficţiune politică. Au fost ucişi de germani. De oameni cu nume şi prenume, care locuiau undeva, le erau vecini şi se trezeau dimineţile cu ei să meargă la slujbă.
       Românii nu au fost ucişi de ‘comunism’, de ideologie, de siajul ‘tancurilor sovietice’, de forţe obscure şi de periculoase rafturi de cărţi cu coperţi roşii. Au fost ucişi de români.
       Instrumentalizarea Memoriei e ceva tot mai obositor.

       De două ore, ploaie torenţială. Bineînţeles, exult.